luni, 16 septembrie 2019

tu, tu, te dai la “sebi” pa mess? si din alea?

(matrioska de la cernobal) motto: vad ca cernobalul isi face inca simtite efectele. cat de URAT o sa sune, dar: de 5 zile ma tot screm sa scriu ceva pe blog, azi-dimineata chiar aveam o poveste amuzanta despre cum, in ciuda faptului ca am azi-maine 20, continuu sa fiu tarata (fara voia mea) in imperiul penibil al dramelor internautice cu protgoniste pitipongic-adolescentine care-si varsa hormonii in foldere personalizate si pe canale cu dejectii gen messenger, gen hi5 si, mai ales, particularizand, gen monitorul meu prafuit. ideea e ca am pierdut tot ce am scris, matinala, la 8…fix dupa ce am povestit cum ieri, post-bcu, zaceam in nesimtire pe canapea, cu o carte-n mana si un pahar de suc de rosii cu pieper in cealalta (mnoh…pactul cu realitatea), m-a abordat un individ, un ins, cum imi place mie sa spun, cu care mai conversasem diverse pe mess in ultimul timp si care, deci, nu m-a surprins in mod spectaculos (decat prin faptul ca utiliza semne de exclamare, iar ganditul in chiote excitate nu-l caracterizeaza). dar, sa reiau: respectivul personaj masculin cauta, chipurile, nitel entertainment, ca altfel, zicea el, o sa adoarma pe tastatura. pretextul lui si, mai ales, imposibilitatea mea de a ma misca intr-o zona conversationala confortabila cu oameni pe care nu i-am vazut la chip de cand aveam 15 ani (e si cazul lui), am inceput sa-i povestesc cam despre aceleasi lucruri pe care, pe un ton mult mai entuziast, le disecam si elogiam cu andra & ioana in casutele paralele: filmul the fountain, coloana sonora aferenta, umbra cantata de alifantis, atonament, avatarul meu cu keira in rochia aia verde, ghemuita, fumand, despre ian mc'ewan si cum filmul surprinde doar la nivel superficial morbidezza lui oarecum atipica, javier marias "ecranizabil sau nu" si abilitatile lui fenomenale de-a "fraza". ca suport ilustrativ, copy-pastez un fragment din "chipul tau, maine" pe care-l salvasem in word. mi se parea splendid scris si, in naivitatea mea inversa, am omis mesajul, contintul erotico-melancolic din subsidiar. intre timp, primesc add de la un nume feminin (zic nume pentru calitatile spectrale ale dialogului ce s-a, vai doamne, infiripat). in bunul meu obicei, nu accept invitatia, in schimb, persoana cu pricina (provizoriu o sa-i zic asa) isi face aparitia intr-o casuta din aceea sad, cu butonasul de add, ignore si report as spam la vedere, si, cu mult aplomb & genul de ambalare specifica descoperirii in subtextul unor raspunsuri de oracol a cine stie ce conexiuni ambiguu-sexuale (ce cool e sa cratimezi din plin, mai cool decat demersul meu exasperant, pt unii, inclusiv pt mine, de-a vorbi doar in verbe la infinitiv), imi zice sa nu mai vorbesc cu x-ulescu pentru ca (iooooi, suspans!) altcineva ii foloseste id-ul. whatever, zic eu flexata si fara macar un rahatel de musca pe caciula, nu-i faceam declaratii de dragoste. in contra-ofensiva, mi se ofera un copy-paste din ceea ce eu copy-pastasem anterior, citatul lui javier marias. ma asteptam ca, din clipa-n clipa, sa dau nas in nas cu o manifestare geamana deja celebrei "tu, tu, te dai la sebi pa mess si din alea?"(no sebi involved, sa fie clar, asta e doar o zicatoare din popor). de aceea, foarte prompta, intru justificare si indreptare, imi reabilitez discursul terfelit si patat, vezi doamne, inserand termeni precum "context" (eram la litere), "autor necunoscut" (scurta incursiune prin abisurile putului jignirii) si "naiv"(ca sa dau obolul si pay-backul dureroasei mele maturitati- capul pe spate, imi flutur genele max factor). apoi, agila ca un cerb de pe carpeta, apas butonul de ignore. o, tempora, o, mores. am ajuns, iata, sa fac obiectul unor triste teste de fidelitate, sa folosesc jargonul lame al telenovelelor de webcam si filmelor politiste cu improprii navigatori si naufragiati pe tastatura, sa inlesnesc crize de gelozie sau, poate, mici distractii la cafeaua de 9 seara. exista, acum, sa zicem 2, dar sunt 4 posibilitati: fie fata-id-de-mess folosise clandestin adresa alternativa a amicului meu ca sa vada cu cine si ce mai discuta asta (ei, avand, dracu stie, o istorie comuna, ceea ce ar fi nobil si induiosator), si, dupa ce se furisase afara de pe nolandul prohibit (teoretic vbind, asa s-ar cuveni sa fie), m-a avertizat ca, uite, m-am cam facut de rahat (da, da, da, atata imi mai lipsea din portofoliu: "olga le scrie expresii frumoase baietilor pe mess",ce…discutabila reputatie), fie altcineva (o cunostinta comuna) isi facea de cap cu gagicile din lista (porn-party virtual cu filme si carti de care ma indoiesc ca avea cunostinta, dupa ce replici mustind de inteligenta si spirit polemic/combativ primeam), fie (si sper ca ma insel) era prietena lui (draga mea, nici nu mai stiu cum arata la fata!!!), fie era chiar giacomo cassanova in persoana, glumind, inducand in eroare si distrandu-se ca un pasa cu fetele cu id-uri cool, incifrate-descifrate, din yahoo-serai. ba, oricum si-n orice caz, bate experienta cu poetul (in paranteza fie spus: de cacat) care m-a intrebat pe la 17 ani daca sunt virgina pentru ca in curand implinea 30 si i-ar fi placut una bucata himen de facut ferfenita (n-a zis asa pentru ca era fie prea disperat, fie vodka-sponge ca sa fie si patetico-spiritual) da, da, voi venerati-l in continuare ca e mai prost decat o banana. si…cred ca textul de dimineata, pierdut printr-o fatala apasare de tasta, era ceva mai savuros. sorry, guys. "sebi pa mess" merita, totusi, efortul unei rescrieri.

mai bine asa

brrr…jurnalul meu dintr-a 9a a10a, plin de premonitii si scris intr-un stil dezlanat, obositor, patetic si absolut terifiant. pastram o imagine mai juciy despre el si gasesc un repertoar fad si plin de platitudini sentimentaliste de secol 19. ma tineam minte trashy & careless si gasesc urmele incoerente ale unei rebeliuni subnutrite, manifestandu-se anemic in fraze proto-emo si declaratii de independenta in oglinzile din hol, baie, vitrine. contextul ar fi vara 2004, prietenul absolut anost pe care insistam sa-l am atunci (ma auto-orbeam pentru a trece cu vederea…), obiectivul de a citi nu stiu cate zeci de carti (atins, in mare proportie), niste traume legate de un anumit revelion si anumite stari de dizgratie, plus recurenta unor insolitari ca "am evoluat in aproape tot, mai putin in dragostea asta fara speranta". vestigiile de genul asta ar trebui sa dispara pt vecie. nu te ajuta cu nimic sa te revezi: tamp, handicapat, crud, penibil, ambalat, peste masura de sincer, peste masura de naiv, inadmisibil de optimist. asa aveam o scrisoare scoasa la imprimanta, vreo 3 pagini in times new roman de 14, primita-ntr-o zi de toamna (cea mai sfasietor-candida-basmica toamna), inmanata asa, protocolar, de postasita, in timp ce eu duceam, prozaic, galeata la gunoi, si pe care-o citeam zilnic pana ce aproape o invatasem pe derost.  mi se parea cea mai buna dovada a faptului ca merit, merit, merit sa exist.