joi, 8 noiembrie 2018

Duzina de cuvinte- La jumatatea vietii mele

Prima jumatate a vietii mi-am trait-o sub ocrotirea parintilor mei, oameni foarte generosi sufleteste. “Nel mezzo del cammin di nostra vita”, spre batranete as spune, am inteles ca, desi delicate, am si eu aripi, ca ar fi o greseala sa nu-mi doresc sa zbor si eu oricat de putin, oricat de jos. Am facut totul sa-mi joc inteligent sansa de a trai pe cont propriu si am castigat. Am alaturi omul potrivit mie, am prieteni, nici mai multi, nici mai deosebiti decat ii vreau si ii merit si totusi oameni de exceptie si de nadejde, iar din zborul meu prin viata aceasta noua am pastrat amintiri si invataminte valoroase, de care n-as fi avut parte daca n-as fi indraznit cat m-a incurajat Dumnezeu s-o fac. N-am pierdut nimic renuntand la confortul din casa parintilor si de multe din obiceiurile de acasa nici n-a trebuit sa ma privez, inca imi beau cafeaua cu noaptea in cap, la rasarit, inca scriu in jurnal, inca imi acord toate momentele personale necesare reechilibrarii spi rituale. In plus, ma bucur de faptul ca provin dintr-un popor crestin-ortodox si ca am frati intru credinta oriunde m-as afla, langa parinti, langa noua mea familie, langa prieteni. Daca fara tata nu plecam mai adineauri de acasa (cine mi-ar fi dat in locul sau bratul sa cobor comod din masina, sa-mi sprijin trupul ce-atat de repede oboseste?), priviti “curajul” meu de-a ma catara singura pe “munte”: nu jumatate de metru am simtit ca urc, ci mult mai mult,. imi venea sa strig ca o fetita: “Tata, vezi tata ca urc singura? Si nu cad!” Acest text participa cu umilinta la Duzina de cuvinte a Clubului Psi, pe care va invit sa-l cercetati chiar acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu